Mama
martie 14, 2010
lor3danaadriana
“Aşa era mama pe vremea copilăriei mele, plină de minunăţii, pe cât mi-aduc aminte…”
Dacă vrei să defineşti cuvântul dragoste, înţelegere, căldură sau bunătate, povaţă şi exemplu este deajuns să rosteşti cuvântul MAMĂ.
Este atât de sacru , de înălţator încât ar trebui scris peste tot: pe verdele intens al frunzelor, pentru-ca în bătaia vântului ele să şoptească: MA-MA! Pe albastrul infinit al cerului, pentru-ca soarele să-l lumineze în fiecare zi pe tot pământul! Şi oare cum ai putea uita acest cuvânt când ea este fiinţa care ţi- a dăruit viaţă, de la care ai luat sângele?! Tu, mamă, mi- ai dăruit primul zâmbet în loc de ”nu- ţi fie teama” , tu m-ai învăţat să rostesc primul sunet , tu mi-ai întins mâna pentru a face primul pas. Te urmăresc mereu. Eşti aceeaşi figură blândă şi iubitoare. Îţi ascult paşii; i-aş recunoaşte mereu împreună cu legănarea uşoară a trupului. Mă întreb uneori: cum poate să încăpă într-un suflet atâta dragoste şi înţelegere pentru mine?
Eşti locul tainic unde-mi descarc bucuriile şi tristeţea, de unde primesc încrederea de a merge mai departe. Eşti prietena mea cea mai bună .Te urmăresc şi mă neliniştesc când ochii tăi ascund o umbră de tristeţe. Vreau să te ştiu bine, să-mi fii alături. Ştiu că primele fire de argint din păr s-au ivit din grija ta pentru mine. Încerc să-ţi ofer bucurii şi să devin omul care poate visai cândva să fii tu . Să fiu împlinirea viselor tale neîmplinite.
Îţi sărut mâna pe care o simt ca o alinare pe fruntea- mi fragedă şi mă înclin în faţa ta, mamă!
Entry Filed under: Martie..
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to comments via RSS Feed
